Număr record de străini care vor să devină cetățeni români

Număr record de străini care vor să devină cetățeni români
Publicat: 23/06/2016, 15:21
Actualizat: 06/06/2018, 14:13

La nivelul anului 2015, în România, 81.500 de străini au depus cereri de obținere a cetățeniei române, față de aproape 21.000 în anul 2014, anunță ANC. Aceeași sursă precizează că valorile sunt în creștere și în 2016, în primele șase luni fiind înregistrate 52.000 de astfel de dosare.

Cele mai multe cereri vin din partea cetățenilor moldoveni, pe partea de redobândire a cetățeniei, urmați de israelieni, iar pe palierul de naturalizare sunt solicitări venite din partea străinilor din țările arabe.

„Pe naturalizare, nu pe redobândire, cei mai mulți vin din țările arabe. Dar sunt și din Europa, mă refer la Albania, Serbia, Macedonia, avem și din Germania, avem și din Franța. Pe redobândire cei mai mulți sunt din Republica Moldova, cam 90%”, a declarat Iulia Mălina Ciobanu, președintele ANC.

În medie, procedura, de la depunerea dosarului până la obținerea cetățeniei române, durează un an. Oficialii ANC precizează însă că sunt și dosare soluționate în șașe luni, în situația în care documentația depusă este completă și se îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Pentru cei care vor să devină cetățeni români, prin dobândire, una dintre condiții este aceea de a face dovada că au locuit pe teritoriul țării noastre în ultimii cinci-opt ani.

„Media de respingere a dosarelor este de 10% sau chiar mai puțin. Printre motive, cele mai importante- bunul comportament, pe redobândire nu îndeplinește condiția ascendenței sau solicitantul nu completează dosarul cu actele solicitate de catre comisia pentru cetatenie”, a adăugat președinte ANC.

Oficialul ANC recunoaște că „este o creștere foarte mare” a numărului de solicitanți și spune că „probabil situația internațională are un rol important în creșterea volumului.”

„Pentru cei mai tineri dintre ei, cetățenia română înseamnă o oportunitate, dar, mai ales pe redobândire, să știți că sunt și bătrâni care vin să depună jurământul. Cu lacrimi în ochi rostesc jurământul și intonează imnul național. Pentru aceștia reprezintă un sentiment de bine, reprezintă cetățenia ascendenților și de fiecare dată îmi spun -vreau să mor român”, a mai declarat Iulia Mălina Ciobanu.

Joi, la sediul ANC, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului pentru 46 de străini proaspăt deveniți cetățeni români, prin naturalizare.

” Jur să fiu devotat Patriei și poporului roman, să apăr drepturile și interesele naționale, să respect Constituția și legile României”, așa sună jurământul rostit de toți cei prezenți în sala de la sediul ANC.

Dintre cei prezenți, cei mai mulți erau străini care locuiesc în România de peste 15 ani.

„Am fost într-o vizită în 1994 și mi-a plăcut țara și am rămas aici, m-am stabilit. Aveam afacere în Liban, dar am făcut o filială aici și acum lucrez în industria textilă. Știu tot, nu a fost nevoie să învăț nimic.Citesc, mă uit mult la televizor, nu e nevoie de altceva. M-am plimbat peste tot în România, nu a fost nevoie să învăț”, spune unul dintre proaspeții cetățeni români.

Printre cei care au depus joi jurământul a fost și o femeie din Republica Moldova, venită alături de fiul său.

„Eu sunt din Republica Moldova și m-am căsătorit acum nouă ani cu un cetățean roman de origine maghiară și locuiesc în Harghita. În timpul asta m-am lovit de birocrație, ce ține de acte, în rest eu mă simt român. Pentru mine nu a fost o problemă să mă mut aici, să locuiesc aici. Consider că Republica Moldova face parte din România.”

„Sunt comerciant, om de afaceri, din Turcia. De aproape 25 de ani am legătură cu România. Eu sunt potrivit pentru România, m-am obișnuit aici”, a spus un alt bărbat, care a depus joi jurământul.

În sala de jurământ au fost prezenți și reprezentanții mai multor ONG-uri care se ocupă cu problemele străinilor în România.

„Aș vrea să vă spun cu mâna pe inimă că de astăzi înainte toate problemele dumneavoastră s-au rezolvat, sunteți cetățeni români și de astăzi înainte nu mai aveți nicio problema. Dacă ați simțit vreodată că ați fost discriminați ca cetățeni străini, de azi înainte veți avea dreptul să fiți discriminați ca cetățeni români. Instituțiile publice din România nu fac nicio discriminare între cetățenii români și cei străini, îi tratează pe toți la fel”, a declarat Rodica Novac, președintele Asociației CONECT.

Potrivit oficialilor ANC, ceremonii de depunere a jurământului pentru noii cetățeni români au loc, în medie, de două ori pe lună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×